Dor de casă

Când suntem copii dorim să plecăm departe, în zări necunoscute, să ieșim de sub autoritatea părintească deoarece nu știm ce pierdem cu adevărat!
Este minunat să stăm la masă cu părinții, să petrecem cât mai mult timp cu frații, să ne ascultăm bunicii povestind despre vremuri apuse, cât mai are cine ne povesti...Oameni cu același sânge, legături care nu pot fi înlocuite nici de cei mai buni prieteni, nici de socrii, nici de soți, își împart cu iubire tot ce au mai scump. Familia ta te iubește necondiționat și trebuie să greșești grav ca să te abandoneze! Ei îți rămân alături, le poți împărtăși toate supărările, toate temerile, toate îndoielile.
Doar când te afli printre străini realizezi că îți este dor și de pietrele din sat și că nimeni nu te iubește așa cum te iubesc părinții, frații și surorile!

Calea mea spre fericire

Primul pas pe calea ce duce către fericire al oricărui om este acela să-și accepte limitele. Multă vreme chinurile mele sufletești au fost generate de faptul că nu sunt perfectă, că greșesc și că-i dezamăgesc pe cei din jur, uitând dezamăgirile față de mine însămi.
Al doilea pas a constat în faptul de a nu mă mai considera vinovată când aveam parte de o cupă de fericire. Fusesem educată greșit: să pun pe primul plan fericirea altora, pe mine să mă las la urmă...sau să aștept ca altcineva să se intereseze de propria mea fericire.
Numic mai greșit, pentru că nimeni nu va sta să analizeze faptul că nu ești fericit și că meriți câteva picături de mulțumire!
Poate că nu aș fi pășit niciodată în căutarea fericirii dacă nu întâlneam câțiva oameni care să-mi spună cu multă dragoste că fericirea ca și viața este pe cont propriu!

“articol participant la concursul organizat de bookuria.info si Editura Herald“.
http://www.bookuria.info/concurs-castiga-5-carti-zen-de-la-editura-herald/#comment-1100
http://www.edituraherald.ro/2013_tantra.asp

Viață de șarpe

Viață de șarpe: folosește veninul ca armă de apărare, se târăște și se ascunde pe sub pietre și prin tufișuri...
Să fii amabil cu o astfel de creatură, nici nu se pune problema. Mai devreme sau mai târziu te va ataca. Se-ncolăcește, se furișează, sare, mușcă și inoculează venin.
Te-ntrebi dacă într-o zi nu va muri înecat în propriul venin. La nevoie intră în pământ să scape, nimic nu i se pare umilitor pentru a supraviețui și atacă fără motiv.
Există omul-păianjen, omul-maimuță, omul-pește, dar cel mai periculos este omul șarpe cu chipul verde de atâta venin interior, cu rânjetul morții pe chip, făcut să linșeze pe toată lumea, de ciudă că el se târăște și trăiește în pământ! Adoră să alunece și să scape, să semene în jur moarte și teroare.

Șarpele este simbolul morții, iar omul șarpe prezent în viața ta garanția morții cu zile, de aceea să lăsăm oamenii șerpi să se încolăcească și să se devoreze între ei! Este un nonsens să fii amabil sau îngrijorat pentru astfel de oameni!

Mărțișor pentru mama

Mărțișor

Mamă, mi-ai pus în piept mărțișorul vieții

Jertfind pentru mine anii tinereții,

Tot ce a fost mai bun și-n lume frumos

Legat-ai pentru mine cu fir roș!

Iubirea ta curată mi-a răcorit privirea,

Te-ai luptat pentru mine cu toată omenirea

Să-mi fie cald, să-mi fie bine,

Să îmi faci loc spre înălțime...

Din brațele tale mi-ai făcut scară

Deși știai c-o să te doară,

M-ai susținut și m-ai cărat pe brață

Și ai trudit în fiecare dimineață.

Primește inima-mi ca mărțișor,

Izvoru-mi de tărie, împărăția mea de dor,

Ești cea mai mamă dintre mame,

Ești aripa  îngerilor!

http://proiectulmartisor.wordpress.com/2013/03/31/martisor/#comments