Parcă ieri mama, femeie frumoasă și ambițioasă, mă ducea de mânuță prin marile orașe, iar eu eram copleșită de tot ce știa ea să facă. Descopeream sub protecția ei elemente noi de civilizație: tramvaiul, metroul, trenul. Se interesa de vreo stradă pe care o căutam, mă ducea la facultăți și licee, îmi cumpăra cărți din librării, îmi alegea rochițe și pantofi, asortând cu grijă culorile.Nu credeam să o văd îmbătrânind vreodată! Acum mă doare cumplit să văd cum mama, depășită de elementele civilizației, deși este o persoană foarte valoroasă, depinde de copiii ei...
I-a fost tare rău mamei: câteva nopți la rând nu a putut dormi și bătăile inimii i s-au accelerat, iar sora mea a luat-o la București să o ducă la un medic specialist. A trebuit să mă duc după ea cu trimitere de le medicul de familie și, deși fusese tratată ca o regină, când m-a văzut s-a agățat de mine: ”Ia-mă acasă! Du-mă acasă de-aici!”
Ploaia se amesteca bacovian cu stropi de ninsoare, iar mama, femeia de altădată care mă ducea de mână prin orașe, mă urma docilă ca un copil spre casă. Îi era dor de patul ei, de cățelușii care se țin după ea prin curte...
M-a cuprins o duioșie iremediabilă, iar ea continua să-mi spună:”Sunt depășită de civilizația asta. Nu știu nici să bag cartela la metrou, nici să deschid când sună cineva la interfon, nici să-i pun desene animate lui Matei pe laptop!”
Se confesa că nu știe nimic, deși știe o mulțime de lucruri pe care oamenii civilizați de astăzi le-au ratat...
Mama știe să ne asculte, să ne aline durerea fizică sau sufletească, ne-a crescut și educat frumos, a avut grijă de gospodărie cu mâini de fier! Nu pot accepta gândul că într-o zi o voi pierde!
Va veni o zi în care civilizația ne va lăsa în urma ei cu kilometri buni, iar atunci, fie că acceptăm sau nu, va trebui să înțelegem că am îmbătrânit ireversibil,iar societatea ne scoate ușor-ușor la malurile ei, deși ne-am făcut cu prisosință datoria față de oameni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu