Am avut câteva eșecuri în viață, iar admiterea în facultate a reprezentat pentru mine o piatră de încercare în comunism. Se mergea pe litera cărții, iar eu aveam oroare de tocit și de reproducere mecanică!
Rudele și vecinii care nu dăduseră un examen în viața lor s-au grăbit să mă eticheteze. Îmi spuneau în față ce consideră despre modul în care pierd timpul și cheltuiesc banii părinților...
Peste ani, cineva care mă iubea mă ridica în ședințe să mă critice pentru rezultatele elevilor mei și lua cu lupa notele puse de mine la clasă și făcea diferența cu notele de la examene, de parcă eu i-aș fi ascultat pe copii trei ore pentru o notă, cum se face la probele scrise. În plus, nota la examen depinde de dispoziția celui care îl susține în acea zi (dacă îl doare capul sau o măsea, adio concentrare!), de modul în care își dozează emoțiile, de felul în care îi plac sau nu subiectele.
În sfârșit, pierdem ani din viață murind de grija altora care au suferit un eșec, în loc să le fim alături sau să ne vedem de lucrurile noastre constructive! După ce am picat un examen, jelim săptămână întregi, deși ar trebui să ne pregătim pentru următorul!
Cât suntem în viață, avem posibilitatea de a repeta un examen până când îl vom lua! Suntem vii, reușiți sau picați și lucrul acesta este cel mai important! Altfel...doar moartea ne scapă de examene, viața ne supune la fel de fel de probe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu