Am irosit mult timp din viață lăsându-mă pradă acestor interogații inutile!
”De ce colega mea de bancă a luat nota 10, când nu a răspuns mai nimic, iar tema și-a copiat-o în grabă?”
”De ce fata aceasta este atât de elegantă, fără să muncească vara în grădină ca mine și să se ducă la fân?”
”De ce se nasc unii norocoși, în familii bogate și au la dispoziție toată viața să cheltuiască strânsura străbunicilor și a bunicilor?”
Și cu cât mă aprindeam mai tare și mă simțeam mai nenorocită, cu atât lanțul întrebărilor se lungea, clipele de melancolie puneau stăpânire pe mine, alungându-mi cheful de muncă, de viață, de râs, de tot!
Crispată, mă pierdeam în zbateri inutile, iar viața mi se scurgea dureros și fără rost. Într-o zi, fiindu-I milă de mine, Dumnezeu m-a luminat!
- Ce-ți pasă de alții, m-a mustrat blând? N-ai înțeles că singura întrebare existențială care trebuie să te frământe în orice moment este: ”Ce fac cu viața mea?” Eu ți-am dăruit viața ta, pricepi? Viață personală, nu ți-am dat în grijă viețile altora!
Atunci, am deschis ochii și am văzut macii de sânge în lanurile de aur și am înțeles că trebuie să mă bucur de imagine, fără să-mi pese de ochii care trec obosiți sau nepăsători pe lângă operele de artă ale Lui Dumnezeu.
M-am lăsat ninsă de parfumul teilor în floare, am deschis larg brațele și porțile sufletului să îmbrățișez toată frumusețea din univers și să intre în mine atâta împăcare, încât să nu îi mai judec pe alții, ci să-mi trăiesc viața la cote maxime ale frumuseții!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu