Trenul vieții sau trenul morții

E atât de ciudat că uneori oamenii se grăbesc să prindă trenul morții! Sunt trași de-o ață invizibilă să traverseze pe roșu, să apese demențial pedala de accelerație, încât par motivați să-și ofere morții viața de pomană. Aflați în transă,  fac pași siguri spre cimitir. Nu își oferă o clipă de liniște, mănâncă pe fugă, în picioare și-i de mirare că nu le stau dumicații în gât. Beau bidoane întregi de suc cu vopsele și substanțe chimice care le diluează chiar și intestinele, miros a alcool ca o distilărie, își transformă nările în furnale...
Pentru ei, orice dispută minoră devine bătălie crâncenă, soldată cu creșterii ale tensiunii și explozii ale sufletului. Se încruntă din orice și rostesc câte un blestem referitor la ziua în care s-au născut.
Există oamenii care-și împușcă fără milă propria viață, nefericindu-i astfel și pe cei din jurul lor. E nedemn să ne plângem de milă, chiar dacă gândul morții ne înfioară! Este criminal să ucidem în cei dragi pofta de viață fiindcă suntem veșnic nemulțumiți de ceea ce avem!
Spre gara finală a morții ne îndreptăm cu toții, dar unii aleg trenul vieții, parcurgând cu demnitate traseul, în timp ce alții aleg să moară de vii punând doliu veseliei din casele și din familiile lor!
Au existat oameni adevărați în vechime, care se îndreptau spre cea mai îngrozitoare moarte cântând sau râzând. Deși urma să fie arși de vii sau oferiți leilor înfometați îi înfruntau pe călăi râzându-le în nas! Acei oameni bravi au valorificat și ultima secundă a existenței lor pe pământ, în timp ce omul modern irosește ore, se sinucide pentru a scăpa de problemele vieții, se lamentează de soarta nefericită care i-a fost hărăzită...
Morți de vii? Aceasta este cea mai cumplită tragedie umană! Mai bine să mergem spre gara morții, destinația finală a fiecăruia cântând, bucurându-ne împărțind bunătate și bucurie celor din jur!